De ce mi-s mandra de ai mei

Bate soarele in geam de ceva vreme si mi-a adus aminte de ai mei. Mi-s mandra ca imi curge prin vene sange de Arama impletit cu sange de Cojocaru. Cu ei as vota azi. Ii fac din ochi, oameni mandri si curajosi, inalti ca brazii si sinceri. Cu stramosi ce vin de prin Ardeal, aveau tolba plina cu vorbe bune si ospitalitate. Tin minte si acum in ce mod cald te primea bunica in casa, chiar daca nu te cunostea. Ai mancat? Iti e sete? Era modul ei de a se asigura ca nu suferi sau ca ti-ai ostoi durerile interioare cu un pahar de ceva..fie el si apa de la robinet. Sa mai zic de sezatori sau de nuntile pe care nu le rata in nicio saptamana? Satul era ca un mic furnicar, o familie mare ce-si impartea bucurii si necazuri. Nu am cum sa-i uit marturisirile. Imi par ca sunt desprinse dintr-o poveste scrisa de Barbu Stefanescu Delavrancea.Nu cunosteau termenul 'hai sa-i jucam pe degete', nu-si complicau existenta cu lucruri inutile si nici nu doreau cu ardoare sa detina bunuri. Tot de la ei am invatat ca schimbarea o fac eu, nu astept de la altii. O fac in momentul in care predau, in momentul in care iau atitudine cand ma simt neindreptatita, in momentul in care schimb ceva la mine si nu la cel de langa mine. Nu am nevoie de stampile sau de reprezentanti de vaza. Ma multumesc cu gandul ca mai sunt si altii ca mine.
Cu drag,
Corina.

Libertate? Cu ce costuri?

Hartia suporta orice, nu si oamenii din jurul nostru. Azi mi-am adus aminte de zilele de liceu, de monologul unor dascali si de nostalgia ce ma cuprinde de fiecare data cand aud 'liceu pedagogic'. Fac parte din generatia 89, 'astia ceva mai rebeli, care scuipau cu bolta semintele' Pe langa seminte, se mai scuipau si idei. :)) Colegele mele din liceu isi vor aduce aminte de profesorul nostru de pedagogie, cel care glumea pe seama noastra. Bineinteles ca eram toate adolescente cu bun simt si nu am fi facut noi asemenea gesturi. Poate ca nu ar fi fost rau sa incercam. :)) Cine stie la ce performante am fi ajuns. Domnul nostru profesor nu era ca domnu' Trandafir al lui Sadoveanu. Ne vorbea in schimb de libertate si de pretul ei. Sa poti sa mesteci si sa scuipi idei proprii, sa ai indrazneala de a supravietui pe cont propriu, fara a te lega de buzunarul nimanui. Sa mai discut despre marcarea teritoriului? Da, e al meu pentru ca pot si nu ma las nici de-a naibii in bataia vantului. Zoe e mic copil pe langa absolventele de liceu pedagogic. Sa iei intr-o mana un copil ce e gata sa dea la rate, cu alta mana sa stergi un nasuc, iar cu piciorul sa prinzi capacul de carioca ce sta sa cada de pe masa. Asta da scenariu! :)) Eh, nu e asa zi de zi, dar antrenamentul acesta se aplica si-n viata personala. Te cam caleste pentru momentul in care rasucesti cheia in usa si intri in sufragerie, unde-ti vezi odrasla ca vine si te trage de pantaloni: 'Mamaaaa, tata mi-a dat sa mananc numai cerealeee azi'. Pui repede oala pe foc, cu cealalta mana te dezbraci, cu un ton ferm dar calm, ii explici ca oala magica face supa intr-o clipita..Asa iscusinta...:)) Unde e profesorul nostru? Unde e libertatea aia pe care o simteam la ore cand mai oftam si noi  la dezbateri pe tema romantismului si a simbolismului? Oftam azi cand vin facturile si notificarile, prin posta.

Sa ne bucuram asadar de libertatea oferita de prezent..Maine e posibil sa ti-o rapeasca vreo nesansa sau timpul ce se scurge nemilos.

Cu drag, 

Corina

E bine mamă...in capitală.

 Draga mama,
    Astazi sunt mandra de mine. Am reusit ceea ce incercasem de ceva timp. Sa imi apar cu stoicism punctul de vedere, dar in acelasi timp sa dau dovada de diplomatie. Si asa bine m-am simtit eu, am considerat-o prima victorie in singuratate. Nu am cum sa nu ma bucur, mai ales ca acest mod de a-mi apara teritoriul si munca, ma defineste. Pacat ca nu esti aici sa-ti povestesc cum i-am aratat eu cine-i o lady. In sfarsit, mi-a reusit sa fac ceea ce nu-mi prea reusise de ceva timp. Sa fiu ca tine, chiar si pret de cateva momente. Sa stii ca mi-e bine aici. Imi traiesc viata de studenta, chiar daca am incheiat facultatea de ceva vreme. Stii cum e sa iti vezi actorul preferat la metrou si sa te gandesti ca apucai doar la tv, de Craciun, sa-l vezi? Nu pot masura bucuria simtita in acele clipe. E bine mama aici. Sunt zile cand nu as vrea sa ies din pijamale si zile cand as lua la picior tot Bucurestiul. Am in jurul meu oameni frumosi si oameni...complicati. Ii iubesc la fel de mult si pe primii si pe ultimii. Si ei iubesc 'mancatorii de vocale'.:)) I-am invatat la ce spunem noi 'flise' si ca Nicusor nu e un simbol reprezentativ pentru al nostru oras. Am cicatrici frumos vindecate si un geamantan de dorinte. Nu te teme, am grija de mine asa cum aveai tu, cand eram acasa. Nu las niciun bandit Coroiu sa se apropie de mine :)) Are grija doamna Miha de mine. Ma duce la teatru si ma invata de bine. Noi plangem si radem, ne bucuram si ne intristam cand luam cina in oras. Tesem frumos amintirile stranse de-a lungul vremii si plamadim altele nou-noute. O mai am si pe doamna Elena. Face o mancare buuuna mamico, exact ca tine. Sunt mamici adoptive, eu asa le vad.  Mananc si plang, exact cum zicea Labis. Plang fara sa se vada ca uneori mi se face dor. O mai am si pe Maria, Andreea, Alina, Nicoleta si as mai tot scrie dar ma opresc aici, ca e lung pomelnicul :))  Cu asta ramanem mama, cu amintirile. Inghitim pastile amare, dar si pastile dulci. As vrea sa-ti vindec cu ele mainile muncite si ranile dintre degete de la atatea vase spalate si scutecele albite cu clor. Daca nu ai fi bolnavioara, as bea si cu tine un pahar cu vin si cu multa scortisoara. Sa vezi atunci chef de povesti si voie buna ;))  Ei, dar nu te speria. Muncesc si invat, sa nu crezi ca doar paharele de vin se pun la socoteala. Aici suntem contra-cronometru mai mereu, dar imi place. Simti pulsul altfel si cand ramai tu cu tine, te gandesti ca in vacanta, linistea orasului de provincie iti e bandaj pus pe sufletul obosit. Imi e mila de cei prinsi aici de sarbatori. Nu prea e fain sa ramai captiv aici. Te simti ca un imigrant ramas fara viza. Eu asa m-as simti, daca nu as avea unde sa ma intorc. Abia astept sa te iau in brate, mi-e dor de tine.
Cu drag,
  Corina.

Nu mi-e frica de bau-bau

Omul se teme mai mult de necazurile pe care le-ar putea avea decat de acelea prin care a trecut. Citatul acesta ar trebui memorat si invatat de majoritatea oamenilor ce raman captivi in propria minte.
Realitatea fizica depinde de sentimentele ce ti le atribui propriei persoane. Nimeni nu-ti poate vindeca temerile daca nu-i oferi tu sansa mintii si trupului sa-si faca treaba. I-as fi spus cuiva acum ceva timp sa se priveasca si sa se intrebe daca merita mai mult decat frica si amaraciune. Nu stiu daca reusesc prin cateva fraze sa deschid lacate sau sa alin dureri dar stiu sigur ca imi astern intr-un articol ganduri menite sa aduca lumina acolo unde nu mai e. Cat suntem dispusi sa primim in viata asta? O fi avut mama grija sa ne tina captivi in acel obsedant : asa da, asa nu, ca te musca, te pisca, te frige, te uda. Rolul ei de scut anti-racheta a fost mai mult decat scut. A devenit inchisoare cu ferestre acoperite si loc de dat cu capul periodic. Alergi de tine cu tine si uneori mai alergi si de altii. Si astfel ajungem la acel chinuit EU, prabusit de-a lungul timpului. Ce fel de oameni si-au sters picioarele pe sufletul tau?
Dependentii de alcool, droguri, bani si oportunistii? Manageri satui de viata ce-ti fac viata un calvar pentru ca in a lor e deja vacarm? Dai de oameni paranoici ce au grija sa te molipseasca cu obsesii si frici? Trimite-i la spitalul 9. Tratamentul functioneaza, nu proiectarea bolii pe sufletul tau. Dai de genii neintelese ce se agata cu disperare de tine? Normal ca vine frica si te acapareaza cand ii lasi sa joace volei si mingea se opreste mereu in pieptul ta, ca doar deh, esti pe post de fileu. Sa te fereasca Dumnezeu sa mai dai si de oameni ce vor sa le demonstrezi tu teorema lui Pitagora. Tie cine iti demonstreaza, cine te consoleaza? Frica. Ca doar asta ai invatat. Te-a tinut de mana si acum te hraneste cu pipeta. Frica nu-ti transmite sentimente de vinovatie, ii place sa mearga pe aceeasi banda, fara semne de plictiseala. Da-mi voie sa concluzionez ca esti pe jumatate mort, daca nu faci NIMIC sa iesi din jocul ei. Lasa-i pe ei sa te arate cu degetul ca traiesti in naivitate, in inconstienta si urmeaza-ti planurile. Nu au voie sa te judece pentru ca nimeni nu-ti traieste povestea. Martir/a nu poti ramane o vesnicie. Alergi cu scopul de a-ti vedea visul indeplinit? Ia-i dupa tine pe cei ce ti se alatura, nu pe indivizii ce vor sa-ti bage bete-n roate, pentru ca refuza sa iasa din inchisoarea proprie. Sa-ti fie frica de ce nu faci, de ce nu indepartezi, acestea sunt adevaratele pericole.
Cu drag, Corina.

Bun venit draga toamna!

Cu un piscot si compot dulce ca mierea, imbratisez cu drag luna septembrie si ii spun cu sinceritate ca am asteptat-o toata vara. Unii iubesc caldura, eu iubesc racoarea. Ma ajuta sa rasfoiesc in voie foile cartilor, sa beau cat ceai vreau, sa-mi rasfat florile cu pamant proaspat si sa ma gandesc la tine. Vara nu pot gandi in voie cu atatea grade in termometru, Care tu? eheee, asta pastrez secret :)) Poate esti o ciocolata cu migdale sau un checulet cu multa vanilie. Inca ma sorb cu privirea si cu sufletul dorul. Este dorul ala mut care te sleieste de puteri si te trimite in locul cel mai drag ori de cate ori simti aroma strugurelui din tutunul pentru narghilea. Am impresia ca dorul meu se contopeste cu dorul celor de la terase, ce profita de ultimele zile insorite. Ii vezi unul cate unul cum isi savureaza ceaiul negru si tutunul cu gandul la meleagurile natale.Asa ne construim o punte, ne unim dorurile si ne regasim in povesti asemanatoare ce imbina condimente si parfumuri. O sa te port cu mine o viata, draga toamna. Ramai lipita de mine ca frunza de artar ce saruta pamantul cand e atinsa de o ploaie mai nervoasa. Iti multumesc ca imi aduci aproape atatea arome si atentie sporita. Iubesc povestea noastra complicata, ce se agita ca bulele din sticla de sampanie. Daca vine iarna, eu tot o sa-ti pastrez visinele din compot. Sunt sarutate de vara dar transformate la inceput de septembrie.


Cu drag, Corina.

De ce devin oamenii animale

Asta e intrebarea la care nu prea gasesc raspuns de-o vreme.. M-am tot chinuit sa aflu de ce se tot intampla asta. Ne impinge societatea in bratele disperarii si recurgem la fel de fel de tertipuri incat uitam ce e ala ''bun simt'' ,''principii'' sau ''verticalitate''? Iubesc animalele, dar nu oamenii deveniti animale. Daca imi bagi niste scuze pe gat si o cafea, ai impresia ca m-ai castigat la loterie? Daca te tocmesti cu mine la pret si apoi faci tot ce e posibil sa ma furi, consideri asta un castig? Te bucuri ca sunt singura si disponibila, proaspat proprietara a unui apartament cochet sau a unui buncar ascuns in munti? Fiecare particila mizerabila din tine crede ca mintindu-ma, ajungi pe culmile succesului? Ai auzit de karma, Allah sau Iisus? Astia vin peste tine si iti fac felul. Luam bilete in randul I, sa ne asiguram ca scursurile ca tine au parte de tratamentul cuvenit. Imi violezi tu portofelul si intimitatea, dar sa vezi cum o sa fie cand vin calare datoriile din urma. Blonda aia platinata o sa te lase cand swag-ul tau nu o mai satisface, cand ai buzunarele goale sau cand te trag de pantaloni plozii ca nu ai luat lapte praf. Aia e fata desteapta, nu se lasa ea cu una, cu doua, prinsa in ghearele unui gunoi cu doua picioare. Si ea e un animal de prada, cu 3 secunde mai desteapta decat esti tu. Te vei intoarce dupa 20 de ani, la ghiseul unde proasta aia care-ti spala si-ti calca, are acum o familie. O sa te uiti la ea si cam atat. Un ofticat batran si bolnav, privind femeia incercanata ce incasa facturi de zor. Am asistat la scena asta acum doua zile, cand puneam la posta un colet. Ca sa vad situatia asta repetandu-se la scara mai mica cu  prieteni dragi.  Nasol cand nu mai ai bani sa-ti iei menajera, ca nu o mai poti plati in natura, Nasol cand arati naspa, fara bani si fara ani multi, Te crezi player ? Iti zic eu ca esti un confuz si-un trist, satul de viata ca bunica-ta satula de placa ce-i tot cade in tortul aniversar. La multi ani si sa fim sanatosi. Ne vedem cand ne intalnim, ne doare-n tenisi de tine :)) Sa traiesti!

Ne impiedicam de propriile proiectii

Ieri, am iesit la agatat de pokemoni adevarati ;)) Am iesit cu o prietena la vanat de povesti stradale. Cum stateam noi asa frumos la Piata Romana, savurand o limonada, numa ce vad ca iese la suprafata un frumusel brunetel cu un trandafir in mana. Pun pariu cu prietena mea ca nu vine pustoaica mult asteptata. El deja facea ture prin fata statie de autobuz, asteptand sa vina dulceata de fata. Pierd pariul pentru ca vine in cele din urma, dupa ce saracul baiat asteptase vreo 30 de minute. Isi fac complimente si pornesc spre terasa. Imi indrept atentia spre o batranica octogenara, condusa de fie-sa, cel mai probabil si-mi scuip in san sa nu ajung asa, Bineinteles, sunt proiectii si s-ar putea sa arat la fel de bine si sa nu-mi rugineasca nimic, la fel ca papusa blonda din Herastrau, vazuta tot ieri, care dadea la pedale de zor si se apropia vertiginos de 70. Totusi, intre un gin si o apa plata, lasa-ma sa aleg ginul. Te incalzeste mai bine decat orice pe lumea asta :))  As prefera sa traiesc putin si bine, decat mult si chinuit. La 80, pun pariu ca nu o sa-mi mai permit sa fac miscari bruste sau sa mananc un ecler, de frica sa nu-mi dau peste cap cine stie ce organ ruginit. In plus, cine garanteaza ca o sa mai cant eu dimineata la baie, spre exasperarea vecinei mele ingrijorate :-D Ei vezi tu , avem toti un mod de eliberare a stresului si a gandului ala ca maine s-ar putea sa dai coltul si nu ai cantat suficient de tare, incat sa pice faianta :)) In orice caz, prefer sa cant pana ragusesc, decat sa acumulez frustrari sau sa urlu si sa injur ca un birjar. Am invatat sa nu ma mai scuz pentru ficare gest si fiecare miscare, pentru ca nu-mi plateste nimeni facturile lunare. Zambesc frumos si nu mai dau socoteala nimanui pentru viata pe care o duc, pentru ca e a naibii de perfecta asa cum e. Am insa curaj sa zic ''iarta-ma'' daca o dau in bara rau de tot, incat sa nu se rezolve cu un lipici sau cu un bandaj :)) mi cunosc limitele si asa ar cam trebui sa invete si ceilalti sa le aiba. Nu-mi place sa ma intrebi unde , de ce, cand, cum si unde daca nu locuiesti cu mine si mai ales daca nu sunt dependenta emotional sau finaciar de tine. Sunt chestii de bun simt pe care putin le inteleg, cand le trimiti semnale. Devenim prizonierii propriilor tipare si importantei pe care o dam unor necunoscuti, ce au tupeul sa intervina in vietile noastre. Nu, nu mai pic in plasa fabricata cu atata grija si interes de curiosi. Acasa pentru mine e acasa, nu e piateta unde ne dam intalnire. Acasa nu reprezinta bunurile sau peretii mei albi, la mine acasa ma vei gasi pe mine, asta mica si blonduta cu privire jucausa :)) Asadar, nu-ti mai proiecta tu scenarii demne de Oscar. Te inteleg asa cum ma inteleg si pe mine, Prea mult sau prea putin uneori, dar de cele mai multe ori ies din tipare pentru ca am invatat ce e respectul si cum sta treaba cu intimitatea fiecaruia, intr-o lume atat de aglomerata si agitata, ce alearga dupa inele de logodna sau dupa bonuri de masa, dupa caz. Avem nevoie si de astea, dar nu e o competitie, Avem nevoie acuta de noi si de oameni care ne pot intelege si ne pot oferi spatiu, cand le spunem sau cand ramanem in tacere. 

Cu drag, Corina.

Daca mi-e dor, scriu..

Mi-e dor de mamaie si de oamenii pe care i-am pierdut de-a lungul timpului cu sau fara voia mea, dar in mod special de mamaie, Maine se implinesc 19 de ani de cand nu mai este printre noi, sa ne bucure cu prezenta ei. Mi-e dor sa culeg musetel cu ea sau sa stau in gradina adulmecand mirosul puternic al crinilor infloriti. Le simt lipsa muscatelor de la geam, a trandafirului japonez si a mancarii cu gutui pe care o pregatea in fiecare toamna. Ma simt mai saraca in fiecare an.. Pierd detalii pe care le-as tine cu disperare inchise undeva. Totusi nu o sa uit niciodata privirea ei jucausa si glasul cald, mainile aspre, pictate cu semne ale batranetii. Aroma de levantica pe care o purta pe piele si zambetul larg ce-i descoperea strungareata. Era cea mai gingasa floare. Nu cred ca voi mai simti atat de multa iubire din partea nimanui, asa cum am simtit cand ma strangea in brate sau cand ma saruta pe frunte. Icoana mea e chipul ei pe care il mai pastrez in fotografii vechi, de epoca. Mi-e dor sa stau sa o privesc si sa o ascult, sa adorm cu ea si sa imi povesteasca cum o sa fiu eu cand voi creste mare. Se teseau povesti in bucataria de iarna sau langa un calorifer, cand afara era prea frig si geamurile de lemn zanganeau zgomotos la adierea vantului. Stiu ca nu pierdem niciodata oamenii pe care ii iubim. Raman vii in amintiri, in gesturi, in expresii imprumutate de la ei. Ii purtam in bagaje emotionale, in randuri scrise si in poze. Sper ca ti-e bine mamaie, acolo unde esti. 

 Cu drag si dor, Corina.

I love you all

De ce imi iubesc prietenii? Nici nu stiu cu ce sa incep, dar totusi m-am gandit la o lista modesta, asa in semn de apreciere pentru momentele in care am ras, am plans si am planuit evadari cu ei.
Iubirea se naste in momentele cand..
Stai ore in sir pe Skype sau la telefon si razi pana te doare burta;
Plangi si injuri in toate limbile posibile, esecurile inchipuite si neinchipuite;
Imparti aceeasi pizza necoapta;
Inveti cum sa refuzi politicos, planuind un intreg scenariu momentul in care se va intoarce in genunchi cel ce ti-a gresit cel mai mult in viata asta ( nu ca s-ar intampla) :))
Dezbati pana te epuizezi refuzul unei invitatii la film ( aia care a venit dupa 10 ani), cand nu mai era cazul :))
Alergi prin ploaie dupa autobuzul din statie;
Asculta cu tine melodii de jale pana cand cineva adoarme;
Mergi in secret la plaja si te acopera cand te suna cine nu trebuie;
Folosesti numele unor legume si fructe pentru a cenzura anumite lucruri;
Imparti acelasi cont fictiv de Facebook doar pentru a spiona in voie oameni ce nu ti-au mai calcat pragul de ceva vreme ( chiar daca asta se intampla acu 1000 de ani)
Vorbesti despre diete pana ti se ia si te arunci cu forta in prima prajitura din frigider;
Mananci shaorma cu multa maioneza la 12 noaptea si tragi cu ochiul si la kebab-ul din mana iordanianului care mananca langa tine :))


Pentru unii poate nu are relevanta prea mare, darpentru mine si pentru o mana de oameni pe care ii am alaturi mereu, sigur va avea impact. In viata, astea-s momentele ce conteaza cu adevarat. Ah si un gin cu suc de portocale. Daca le ai pe astea, nu ai cum sa dai gres, niciodata!

Cu drag, Corina.

Casa, dulce casa

Am ajuns acasa.  Stau in camera mea, la biroul meu, cum am mai stat de atatea ori. Dar nu mai este la fel, ceva s-a schimbat. In locul laptopului, sta acum amenintatoare o cutie cu pixuri, gata sa se rastoarne peste colile de hartie. Aici am trait cele mai minunate momente. Conversatii savuroase, batai cu perne, plans, ras, asteptari, deziluzionari. In bucatarie, aveam mesele in familie, in sufragerie se incepea bataia pe telecomanda :)) Pe hol, se patina. In debara, oalele mamei erau gata sa cada.. Aveam grija sa le suprapun si sa fac un vulcan urias, pregatit sa erupa oricand. La mine in sertare, gasesc scrisori, trandafiri pusi la presat. Aroma cartilor vechi te imbie la citit. Lumina soarelui pica fix pe ele, alintandu-le. Nici ursii de plus nu au mai vazut din decembrie lumina. Imi pare totul nou, desi e vechi si incarcat cu amintiri. Pana si tricourile pastreaza mirosul de paine coapta, frageda, abia scoasa din cuptor. Par toate atat de vii, de colorate. Timpul e insa nemilos si nu face altceva decat sa ma prinda acolo in trecut. Casa nu e decat o casa.. De tricouri ar cam fi cazul sa ma descotorosesc. Sunt vechi, uzate si inutile. Trandafirii au cel putin 5 ani in spate si vor sa fie ingropati, ursii s-au uratit si prafuit. Pana si orasul pare ca a ramas prins in anii 80. Nu mai vad freamat, bucurie, oameni fericiti pe strada. Toate bulevardele sunt pustii, prinse in canicula sau in toropeala de seara. Sa mai cant la noi la Braila, la tanti Elvira? Mi se cam duce cheful.. Se inchid cofetariile pe care le stiam de mic copil, prima institutie in care am predat sta si ea sa cada, ingenuncheata de un sistem bolnav. Ii tin companie niste buruieni, un gard ruginit, platanul urias si un cais. Mi se pune un nod in gat dar nu prea am ce face. Probabil pierderile au si ele rolul lor. Te fac sa constientizezi ca nu ai ce sa faci. Fie ca accepti sau nu, lucrurile sunt asa cum sunt..

Cu drag, Corina.

O sticla de Cola si scrum de tigara

  Asta este si pentru cei care iubesc maioneza si uleiul incins in care se alinta cartofii :))
Gasim placeri nebanuite in delicii culinare sau in vorbele magulitoare spuse de un necunoscut.
Gasim confort in bratele unui copil sau a unui om drag, pentru ca avem nevoie de afectiune.
Ma bantuie uneori si gandul ca mi-e ciuda cum unii au parte de prea multa dulceata si altii de prea multa acreala, dar imi revin repede pentru ca viata isi urmeaza cursul, cu sau fara grasimi nesaturate. O fi dragoste la prima degustare? O fi drama la prima aripioara mancata la 12 noaptea?
De ar fi sa ascult psihologii, mi-ar spune ca nimic din ceea ce facem nu e gresit, e doar o experienta traita, integrata si purtata mai departe. Mancam cu disperare, iubim cu disperare, cumparam produse pe care nu le folosim prea des, doar pentru ca ne place ce simtim pe moment,. Cum obisnuia sa zica doamna Miha,. suntem o societate de consum si cam atat.
 E buna si disperarea asta la ceva.. te ajuta sa iti vezi carentele, poate nu pe moment dar cu siguranta pe viitor, realizezi asta. Tin sa precizez ca nu vreau sa pun intr-o lumina proasta pe nimeni, scriu doar ce observ in jurul meu. Da, am spirit critic, ma ajuta sa imi mentin mintea tonica :))
Bem pana cadem lati, ca asa mai uitam de necazuri.
Schimbam partenerii ca pe sosete, ca se poarta si ca ne aprindem simturile reciproc.
Invatam mecanic 1000 de notiuni pe care nu le folosim in viata.
Ne umflam cu botox, ne scoatem coastele sa avem talie de viespe.
Adaugam atat de multe si sterpelim ce putem de la ceilalti, ca sa ne fie bine.
Toate astea, din disperare. Disperarea ca maine nu mai suntem sau ca imbatranim prea repede.
Ma uitam aseara la filmul ''Veronika se decide sa moara''. O femeie scolita, cu functie executiva, cu casa de enspe mii de euro, dar cu siguranta de la panou sarita. Satula de corporatistii de la metrou ce o calca in picioare sa prinda ultimul tren catre munca, de parintii care i-au cerut prea multe si de disperarea cu care isi cauta echilibrul. Drama omului modern. Are la picioare atat de multe lucruri si totusi se topeste ca untul in tigaie. Cine se recunoaste, mana sus. Filmul se incheie frumos, cu regasirea sinelui si a unei iubiri ideale, dar crosetata tot in minciuna ca mai are doar cateva luni de trait. Ea este impinsa in mainile unui om schizofrenic, ce ii imparte drama si astfel se unesc prin suferinta.
Film cu happy-end,  Realitatea bate filmul totusi. Unde sunt miresele care alearga dupa ultima rochie la discount?  Ia uite maratonistele care-l prind in lesa pe masculul alfa. Asta e realitatea din pacate, nu Veronika noastra si al ei cavaler, multumiti doar cu o conexiune la nivel spiritual..

Cu drag, Corina.

Rautaciosii - sursa mea de inspiratie

Astazi propun un exercitiu de imaginatie. Ce ati face voi daca ati avea super puteri? Eu i-as vindeca pe rautaciosi de rautate. O scriu in speranta ca mai sunt si alti naivi, asa cum sunt eu si ca imi citesc frazele.
Te-as vindeca de propria amaraciune in care te-ai scufundat de ceva timp, astfel nu ai mai avea ocazia de a 'impusca' cu vorbe goale, oamenii din jurul tau.
Ti-as ierta sarcasmul ieftin ca sa te pot salva de la propria sabotare.
Te-as inveli in bunatate si apoi in virtuti greu de egalat.
As face din tine un super om sau mai degraba ti-as oferi sansa sa descoperi bunatatea ce zace in tine de atata amar de vreme.
Mi-a spus cu ceva timp in urma o doamna ca ar face orice sa-si stie copilul in siguranta, pentru ca doar ea cunoaste cate nopti si-a pierdut cu mana pe fruntea fetitei ei cand avea febra, cate prajituri nu a mancat cu gandul la scutecele ce trebuia sa le cumpere ( fiind mama singura) sau cate galeti cu var a cumparat pentru a acoperi ''simtul artistic'' impregnat pe pereti. Ar deveni o super-mama ca sa-si apere copilul.
Cum eu nu am copii, asta imi doresc sa fac. Sa vindec rautaciosii de rautate.
Petrec destul de mult timp prin metrou, pana ajung la locul de munca si observ in fiecare dimineata oamenii ce se tot imping si se grabesc sa ajunga la destinatie. Unii alearga, altii merg agale, unii mai veseli, altii mai tristi.
Traseu comun am cu un barbat trecut de 30 de ani, care se cearta permanent cu cineva la telefon, dimineata. E atat de posac, incat nici cel mai dulce baton de ciocolata nu l-ar vindeca. Merge tantos, mere cautand cu privirea prin metrou pe cineva. Urca apoi intr-un microbuz ce duce probabil la Dragonul Rosu. In permanenta, se plange de bani sau de sotie, ba mai devine si misogin, razand de defectele fetelor. Il privesc si ma priveste, nestiind ca ii inteleg limba. Cat de nefericit sa fii, domnule rautacios, incat sa te bucuri de imperfectiunile intruchipate ale bietelor studente, care isi repeta cu mainile tremurande ultimele cursuri, inainte de examene?
Oare rezoneaza cu pierderile din trecut? Greu pret de platit pentru reprimarea furiei, tristetii si dezamagirii. Pe cine ajuta sa duci o viata mizerabila, presarata cu critici, acuze si vocabular de birjar? Pe nimeni. Ca el sunt multi altii/altele, satui de viata, desi nu au nici 30 de ani. Oare cum ar reactiona daca una din fetele alea l-ar plesni in metrou? S-ar vindeca de ironie? Sau si-ar continua drumul pe care l-a parcurs de mii de ori?
Acest tablou haotic nu ar trebui sa existe. Ce bine ar fi sa ii vindecam pe rautaciosi de ei insisi. Dar ce stiu eu..sunt doar o naiva ce incearca sa salveze un rautacios.
Cu drag, Corina.

Istoria unei cani

Cana mea de lapte preferata ( impropriu spus a mea, ca nu-mi apartinea), a fost prima asezata pe raftul de sus din bucatarie, Tot ea a fost prima care mi-a parasit casa. In mod normal, ar cam fi trebuit sa-mi para rau..si mi-a parut o bucata buna de vreme. Apoi am realizat ca nimic nu e de neinlocuit si mi-a luat alta cana. Am schimbat si cactusii. Ba chiar si abtibildurile de pe ferestre. Si atitudinea fata de dependenta pe care o aveam pentru anumite lucruri si oameni. De ce sa le pastrez din mila sau din prea multa durere, cand pot sa le dau drumul pe podea sau sa le dau mai departe. Sa mai astept eu alte cani cadou? Alte abtibilduri? Nuu, ma duc frate si mi le iau singura! Sa-mi fie frica de durabilitate? Nici cu asta nu-mi mai bat capul. Sa numar pixelii de pe cana? Nici gand. Cat o fi, cum o fi, e cana mea pe o perioada determinata. Pana la urma nu imi place cana, ci doar faptul ca imi tine ceaiul cald :-D E cana mea, pentru ca EU aleg sa fie asa. Imi aduce satisfactie si bucurie. Intelegi ce vreau sa-ti spun? Totusi nu m-am trezit peste noapte desteapta desteptelor, ci doar cand am constientizat ca am pierdut cana la care tineam cel mai mult. Credeam ca nu pot sa mai beau din alte cani. Eh, uite ca pot. Si mai stiu ca doar eu aleg ce mi se potriveste, sortimente sunt destule ;)) Inaltator e sentimentul pe care il ai in momentul cand te rupi de teama de a nu-ti pierde vasul favorit si constientizezi ca e doar un vas. Atata tot. Un vas pe care l-ai tinut prea strans in brate pana l-ai facut bucati si a disparut.

La shopping, fetelor, luati-va cani, farfurii si vaze. Piata iti ofera diversitate si daca ai norocul sa te duca mintea, crede-ma, ai de unde alege!

Cu drag, Corinel. :))

Nu suntem frunze-n vant

Viata noastra e adesea comparata cu cea a plantelor sau cu a semintelor. Asemenea lor, crestem daca pamantul e fertil si daca primim apa, soare si atentie. Cu radacinile infipte in pamant, planta ca si omul creste, isi face loc printre buruieni, se agata cu disperare de lumina si iese la suprafata, sub cerul albastru. Te gandesti cat de mare vei creste, ce vei deveni si cat de armonioasa va fi dezvoltarea ta ca si individ. Cand te astepti mai putin, te loveste furtuna. Esti tras, impins, aruncat, sfasiat, zgaltait, dar cu toate astea, radacinile te tin prins de pamant. Este abia inceputul, vor mai veni si alte furtuni, dar sa stii ca vei supravietui, ca multi altii.

Lectia nr 1:
Indiferent de ce se intampla, fizic si psihic, putem duce multe.
Dupa ce trece o furtuna, renasti. Organismul nostru are o capacitate extraordinara de a se reface, daca ii permiti acest lucru si nu recurgi la sabotarea propriei vindecari. Iti raman cicatrici, rani poate, zgarieturi, vergeturi, urme de unghii si colti, dar cel mai important este ca ai supravietuit. Iti lingi ranile si mergi mai departe.
A doua provocare:
 Cei care incearca sa-ti zdruncine din temelii convingerile si starea de spirit.
Din pacate, sunt atat de multi, incat ii tin in umbra pe cei cu intentii bune. Acestia vor incerca mereu sa te dezradacineze, sa-ti fure optimismul si sa te puna in cusca cu leii. Au multe nume si se prezinta sub diverse forme: agresori, santajisti emotionali, mincinosi, trisori, cuceritori ieftini etc. Sa nu-ti fie teama, toti intalnim astfel de oameni.( pe strada, la scoala, la munca, in cuplu)
Vor sa treaca peste tine si sa te sufoce, sa te calce in picioare, pentru ca pot si pentru ca li se permite, din prea mult bun simt. Pana la urma, nu e vina noastra ca am primit educatie aleasa si ca nu am fost invatate in inima junglei, instinctul de supravietuire e mai puternic la acesti indivizi.Vor purta cizme si manusi de cauciuc, de teama sa nu se murdareasca de noroi, cand te calca centimetru cu centimetru. Dar, iarasi iti zic.. Nu te teme. Fiecare arunca cu ce are...unii cu noroi, altii cu iubire si respect. Tu ai facut fata si altor furtuni, deci nu ai de ce sa te ingrijorezi.

Lectia nr 2:
Nu esti slab pentru ca ei te improasca cu noroi, nu esti ''nedemn'' sa faci parte dintr-un anume colectiv sau sa apartii unui loc anume, doar pentru ca ''o zice o perfectionista''
Cine stabileste hotarele intr-un loc atat de mic, impartit de atatia muncitori? Atinge-ti nasul, apoi buzele. Acum atinge hotarele stabilite de ''perfectioniste''. Hopa.. nu exista. Nu e asa ca te simti mai bine?
Cum suna citatul cu...Au incercat sa ne acopere, dar nu stiau ca noi suntem seminte plantate?
Vei creste scumpa mea prietena, iar manipulatorii vor ramane in umbra ta, mici si deznadajduiti. Vor merge la culcare, strangand in brate doar perna, niste diplome si niste hartii cu punctaje, iar tu vei merge la culcare implinita si fericita. Vei creste si te vei adapta. Curaj, micuta planta, nu esti o frunza-n vant.

Cu drag, Corina.

''Esti sigură ca eşti singură?'' :))

Din ciclul, e singura la masa, eu zic sa o abordam :))
Sa fii singur nu e rau, e chiar foarte interesant si antrenant mai ales cand iti exersezi vocabularul saracacios in araba cu un individ prea dornic sa-ti intre pe sub piele sau pe sub ce apuca.
Probabil atras de fumul dulceag cu aroma de mar ce tot se ridica in aer si de faptul ca eram cuprinsa de ganduri si priveam in departare, se asaza in fata mea, un tip brunetel, cu parul carliontat si gropite in obrajiorii rumeni si luciosi.
Redau pe scurt conversatia:
- Buna ziua , domnisoara.
- Buna ziua.
- Asteptati pe cineva?
- Nu.
- Nu blace mie asa ca sunteti singura la masa. La noi la arabi, femeia nu sta singura la masa ca e haram( pacat).
- La noi la romani, stimate domn, nu se tine cont de asemenea reguli. Va rog sa ma lasati singura.
- Sigur, sigur sunteti singura?
- Sunt foarte sigura ca sunt singura :))
Dupa o ezitare si un 'meh' rostit cu jumatate de gura, face totusi o ultima incercare.
- Nu va suparati, dar mie nu-mi plac femeile singure la masa. Haideti , rog eu frumos.
- Sunt maritata, dar am iesit singura.
Cu ochii cat cepele, scoate un 'aaaaa' si continua..
-Unde e sotul?
- A plecat in excursie.
- Fara tine? Nu blace la mine barbatii asa . Unde e verigheta?
Ma fi massari( nu avem bani). Am vandut-o :))
Mirarea lui atinge apogeul. Isi da seama ca probabil, fictivul sot ii imparte nationalitatea si spune..
- Oooo, ya Allah ( o, Doamne), ce fel de barbat e mai, asta? Fara bani si blace asa plimbare fara nevasta?
Unul salab ( siret ca o vulpe)
Si da-i ras... Carliontatul radea, radeam si eu, ba chiar si doamnele ce-si savurau limonadele la cateva mese departare.
Isi abandoneaza scopul, cam dezamagit ce-i drept, si se retrage la o masa cu prietenii.
Ma fixeaza totusi cu privirea, pana parasesc localul respectiv.
Probabil, ramane una din serile reusite, pline de umor si relaxare. Nu aveam cum sa nu scriu despre asta, pentru ca mie una mi se pare savuroasa. In cele din urma, am avut companie si inca ce companie.. Nu am sarbatorit singura, asa cum imi propusesem ci cu acest individ, chiar si pentru cateva minute.
Concluzia? E bine sa iesi si singur/a in oras. Cam asa se nasc povestile bune de zis si altora.

Cu drag, Corina.

Oare sunt singura care nu se uita la meci, azi?

M-am parfumat si simt in aer note de oud si mosc, parul imi e proaspat spalat, am buzele rosii de la cirese, iar langa mine sta cuminte un bol cu migdale, Cu geamul larg deschis, astept o adiere de vant si ma pregatesc sa dau viata unui nou articol. Momentele de inspiratie sunt prilej de sarbatoare, de aceea le si intampin cum se cuvine.
Azi am intalnit un om luminos, cum rar mi-a fost dat sa mai intalnesc. Cine stie cum e sa ai o conversatie fara sa tragi de interlocutor sau sa cronometrezi timpul doar pentru ca ti-ai dori sa fugi cat mai repede acasa. Da, se poate sa mai gasesti persoane la o varsta frageda care sa-ti vorbeasca de Seneca si de Emil Cioran. Da, se poate sa te simti in elementul tau cand cel de langa tine stie sa creeze momente speciale, exact ca-n emisiunile Eugeniei Voda - 'Profesionistii'( era candva pe tvr 1). El stia de Panait Istrati, de arhitectura veche a cladirilor de la mine din oras si de ruinele lasate in urma de altii. Il privesc si-mi dau seama ce barbat desavarsit va deveni. Ochii lui curiosi, au un farmec aparte, asemenea scriitorilor, emana caldura si empatie. Cum spuneam si in primul articol, as vrea sa impartasesc si altora ideea ca astfel de oameni ar trebui sa devina molipsitori si sa-i invete si pe altii cum ar trebui sa pretuiasca normalitatea, dorinta de a evolua, de a fructifica sansa la educatie.
Are abilitatea de a se lasa sensibilizat de proza si poezie sau de o plimbare pe stradute cochete, fiind totusi ancorat in realitate. Nu ai cum sa nu asterni numeroase fraze despre oameni ca el. Cum spuneam si in prima postare, ma bucur ca nu intalnesc doar oameni pasionati de seminte, fotbal si glume proaste. Ar trebui sa ii apreciem si pe cei care vor sa se hraneasca si spiritual si care nu se multumesc cu entuziasmul ca joaca Romania in nu stiu ce campionat de fotbal.
Oare sunt singura care nu se uita la meci, azi?
Cu drag, Corina

Grinch, zambeste! Corina riposteaza :))

In ultima vreme, mi-a fost dat sa intalnesc oameni frumosi, oameni  dedicati profesiei si/sau oamenilor din jur. Nu am cum sa nu scriu despre ei, vreau sa ramana macar scriptic o parte din umanitatea lor, din faptul ca exista inca omenie, empatie si curaj. Mi-as dori ca aceste randuri sa ajunga acolo si la oamenii cu mai putin curaj, la cei care i-au facut pe altii sa sufere involuntar sau care si-au folosit ca si mecanism de aparare, agresivitatea sau sarcasmul deranjant.
Intalnesc zilnic mamici gata de sacrificiu oricand pentru pruncii lor, oameni care muncesc de dimineata pana seara pentru un moment de glorie sau de fericire. Nu am cum sa nu le iubesc si nu am cum sa nu le spun sotilor sa le aprecieze infinit de mult.  Altii, muncesc doar pentru facturi. Pacat... Nu vreau sa cred ca ne dezumanizam in asa hal, incat calcam peste altii, pentru un pumn de banuti sau pentru un loc mai bun la spectacol. Am vazut si oameni dezinteresati, lipsiti de scrupule. Cei care se hranesc cu teama celuilalt, speculanti ieftini. Si pe acestia ii apreciez si-i iubesc, deopotriva. De ce? Pentru ca au un altfel de curaj: cel indus de instinctul de supravietuire, mai puternic decat morfina. Cei care si-au lasat garda jos candva, iar acum si-au construit fortarete. Si au doua arme invincibile: amaraciunea ascunsa si dorinta de a fugi. Sunt intr-o fuga continua de ei insisi, de lume si de principii. Separa si cuceresc, sau descos si destrama.. Mentin mintea tonica oricui.
Acesta e raspunsul meu la intrebarea aia cu dragostea. Si noi pe cine mai iubim? Avem pe cine si avem cu ce.  Exista oameni luminosi si mai putin luminosi, de la care putem invata multe. Trebuie doar sa privim in jur si sa prindem firul povestii.
Cu drag, Corina.