Bate soarele in geam de ceva vreme si mi-a adus aminte de ai mei. Mi-s mandra ca imi curge prin vene sange de Arama impletit cu sange de Cojocaru. Cu ei as vota azi. Ii fac din ochi, oameni mandri si curajosi, inalti ca brazii si sinceri. Cu stramosi ce vin de prin Ardeal, aveau tolba plina cu vorbe bune si ospitalitate. Tin minte si acum in ce mod cald te primea bunica in casa, chiar daca nu te cunostea. Ai mancat? Iti e sete? Era modul ei de a se asigura ca nu suferi sau ca ti-ai ostoi durerile interioare cu un pahar de ceva..fie el si apa de la robinet. Sa mai zic de sezatori sau de nuntile pe care nu le rata in nicio saptamana? Satul era ca un mic furnicar, o familie mare ce-si impartea bucurii si necazuri. Nu am cum sa-i uit marturisirile. Imi par ca sunt desprinse dintr-o poveste scrisa de Barbu Stefanescu Delavrancea.Nu cunosteau termenul 'hai sa-i jucam pe degete', nu-si complicau existenta cu lucruri inutile si nici nu doreau cu ardoare sa detina bunuri. Tot de la ei am invatat ca schimbarea o fac eu, nu astept de la altii. O fac in momentul in care predau, in momentul in care iau atitudine cand ma simt neindreptatita, in momentul in care schimb ceva la mine si nu la cel de langa mine. Nu am nevoie de stampile sau de reprezentanti de vaza. Ma multumesc cu gandul ca mai sunt si altii ca mine.
Cu drag,
Corina.
(Y)
ReplyDelete