Daca mi-e dor, scriu..

Mi-e dor de mamaie si de oamenii pe care i-am pierdut de-a lungul timpului cu sau fara voia mea, dar in mod special de mamaie, Maine se implinesc 19 de ani de cand nu mai este printre noi, sa ne bucure cu prezenta ei. Mi-e dor sa culeg musetel cu ea sau sa stau in gradina adulmecand mirosul puternic al crinilor infloriti. Le simt lipsa muscatelor de la geam, a trandafirului japonez si a mancarii cu gutui pe care o pregatea in fiecare toamna. Ma simt mai saraca in fiecare an.. Pierd detalii pe care le-as tine cu disperare inchise undeva. Totusi nu o sa uit niciodata privirea ei jucausa si glasul cald, mainile aspre, pictate cu semne ale batranetii. Aroma de levantica pe care o purta pe piele si zambetul larg ce-i descoperea strungareata. Era cea mai gingasa floare. Nu cred ca voi mai simti atat de multa iubire din partea nimanui, asa cum am simtit cand ma strangea in brate sau cand ma saruta pe frunte. Icoana mea e chipul ei pe care il mai pastrez in fotografii vechi, de epoca. Mi-e dor sa stau sa o privesc si sa o ascult, sa adorm cu ea si sa imi povesteasca cum o sa fiu eu cand voi creste mare. Se teseau povesti in bucataria de iarna sau langa un calorifer, cand afara era prea frig si geamurile de lemn zanganeau zgomotos la adierea vantului. Stiu ca nu pierdem niciodata oamenii pe care ii iubim. Raman vii in amintiri, in gesturi, in expresii imprumutate de la ei. Ii purtam in bagaje emotionale, in randuri scrise si in poze. Sper ca ti-e bine mamaie, acolo unde esti. 

 Cu drag si dor, Corina.

I love you all

De ce imi iubesc prietenii? Nici nu stiu cu ce sa incep, dar totusi m-am gandit la o lista modesta, asa in semn de apreciere pentru momentele in care am ras, am plans si am planuit evadari cu ei.
Iubirea se naste in momentele cand..
Stai ore in sir pe Skype sau la telefon si razi pana te doare burta;
Plangi si injuri in toate limbile posibile, esecurile inchipuite si neinchipuite;
Imparti aceeasi pizza necoapta;
Inveti cum sa refuzi politicos, planuind un intreg scenariu momentul in care se va intoarce in genunchi cel ce ti-a gresit cel mai mult in viata asta ( nu ca s-ar intampla) :))
Dezbati pana te epuizezi refuzul unei invitatii la film ( aia care a venit dupa 10 ani), cand nu mai era cazul :))
Alergi prin ploaie dupa autobuzul din statie;
Asculta cu tine melodii de jale pana cand cineva adoarme;
Mergi in secret la plaja si te acopera cand te suna cine nu trebuie;
Folosesti numele unor legume si fructe pentru a cenzura anumite lucruri;
Imparti acelasi cont fictiv de Facebook doar pentru a spiona in voie oameni ce nu ti-au mai calcat pragul de ceva vreme ( chiar daca asta se intampla acu 1000 de ani)
Vorbesti despre diete pana ti se ia si te arunci cu forta in prima prajitura din frigider;
Mananci shaorma cu multa maioneza la 12 noaptea si tragi cu ochiul si la kebab-ul din mana iordanianului care mananca langa tine :))


Pentru unii poate nu are relevanta prea mare, darpentru mine si pentru o mana de oameni pe care ii am alaturi mereu, sigur va avea impact. In viata, astea-s momentele ce conteaza cu adevarat. Ah si un gin cu suc de portocale. Daca le ai pe astea, nu ai cum sa dai gres, niciodata!

Cu drag, Corina.

Casa, dulce casa

Am ajuns acasa.  Stau in camera mea, la biroul meu, cum am mai stat de atatea ori. Dar nu mai este la fel, ceva s-a schimbat. In locul laptopului, sta acum amenintatoare o cutie cu pixuri, gata sa se rastoarne peste colile de hartie. Aici am trait cele mai minunate momente. Conversatii savuroase, batai cu perne, plans, ras, asteptari, deziluzionari. In bucatarie, aveam mesele in familie, in sufragerie se incepea bataia pe telecomanda :)) Pe hol, se patina. In debara, oalele mamei erau gata sa cada.. Aveam grija sa le suprapun si sa fac un vulcan urias, pregatit sa erupa oricand. La mine in sertare, gasesc scrisori, trandafiri pusi la presat. Aroma cartilor vechi te imbie la citit. Lumina soarelui pica fix pe ele, alintandu-le. Nici ursii de plus nu au mai vazut din decembrie lumina. Imi pare totul nou, desi e vechi si incarcat cu amintiri. Pana si tricourile pastreaza mirosul de paine coapta, frageda, abia scoasa din cuptor. Par toate atat de vii, de colorate. Timpul e insa nemilos si nu face altceva decat sa ma prinda acolo in trecut. Casa nu e decat o casa.. De tricouri ar cam fi cazul sa ma descotorosesc. Sunt vechi, uzate si inutile. Trandafirii au cel putin 5 ani in spate si vor sa fie ingropati, ursii s-au uratit si prafuit. Pana si orasul pare ca a ramas prins in anii 80. Nu mai vad freamat, bucurie, oameni fericiti pe strada. Toate bulevardele sunt pustii, prinse in canicula sau in toropeala de seara. Sa mai cant la noi la Braila, la tanti Elvira? Mi se cam duce cheful.. Se inchid cofetariile pe care le stiam de mic copil, prima institutie in care am predat sta si ea sa cada, ingenuncheata de un sistem bolnav. Ii tin companie niste buruieni, un gard ruginit, platanul urias si un cais. Mi se pune un nod in gat dar nu prea am ce face. Probabil pierderile au si ele rolul lor. Te fac sa constientizezi ca nu ai ce sa faci. Fie ca accepti sau nu, lucrurile sunt asa cum sunt..

Cu drag, Corina.

O sticla de Cola si scrum de tigara

  Asta este si pentru cei care iubesc maioneza si uleiul incins in care se alinta cartofii :))
Gasim placeri nebanuite in delicii culinare sau in vorbele magulitoare spuse de un necunoscut.
Gasim confort in bratele unui copil sau a unui om drag, pentru ca avem nevoie de afectiune.
Ma bantuie uneori si gandul ca mi-e ciuda cum unii au parte de prea multa dulceata si altii de prea multa acreala, dar imi revin repede pentru ca viata isi urmeaza cursul, cu sau fara grasimi nesaturate. O fi dragoste la prima degustare? O fi drama la prima aripioara mancata la 12 noaptea?
De ar fi sa ascult psihologii, mi-ar spune ca nimic din ceea ce facem nu e gresit, e doar o experienta traita, integrata si purtata mai departe. Mancam cu disperare, iubim cu disperare, cumparam produse pe care nu le folosim prea des, doar pentru ca ne place ce simtim pe moment,. Cum obisnuia sa zica doamna Miha,. suntem o societate de consum si cam atat.
 E buna si disperarea asta la ceva.. te ajuta sa iti vezi carentele, poate nu pe moment dar cu siguranta pe viitor, realizezi asta. Tin sa precizez ca nu vreau sa pun intr-o lumina proasta pe nimeni, scriu doar ce observ in jurul meu. Da, am spirit critic, ma ajuta sa imi mentin mintea tonica :))
Bem pana cadem lati, ca asa mai uitam de necazuri.
Schimbam partenerii ca pe sosete, ca se poarta si ca ne aprindem simturile reciproc.
Invatam mecanic 1000 de notiuni pe care nu le folosim in viata.
Ne umflam cu botox, ne scoatem coastele sa avem talie de viespe.
Adaugam atat de multe si sterpelim ce putem de la ceilalti, ca sa ne fie bine.
Toate astea, din disperare. Disperarea ca maine nu mai suntem sau ca imbatranim prea repede.
Ma uitam aseara la filmul ''Veronika se decide sa moara''. O femeie scolita, cu functie executiva, cu casa de enspe mii de euro, dar cu siguranta de la panou sarita. Satula de corporatistii de la metrou ce o calca in picioare sa prinda ultimul tren catre munca, de parintii care i-au cerut prea multe si de disperarea cu care isi cauta echilibrul. Drama omului modern. Are la picioare atat de multe lucruri si totusi se topeste ca untul in tigaie. Cine se recunoaste, mana sus. Filmul se incheie frumos, cu regasirea sinelui si a unei iubiri ideale, dar crosetata tot in minciuna ca mai are doar cateva luni de trait. Ea este impinsa in mainile unui om schizofrenic, ce ii imparte drama si astfel se unesc prin suferinta.
Film cu happy-end,  Realitatea bate filmul totusi. Unde sunt miresele care alearga dupa ultima rochie la discount?  Ia uite maratonistele care-l prind in lesa pe masculul alfa. Asta e realitatea din pacate, nu Veronika noastra si al ei cavaler, multumiti doar cu o conexiune la nivel spiritual..

Cu drag, Corina.

Rautaciosii - sursa mea de inspiratie

Astazi propun un exercitiu de imaginatie. Ce ati face voi daca ati avea super puteri? Eu i-as vindeca pe rautaciosi de rautate. O scriu in speranta ca mai sunt si alti naivi, asa cum sunt eu si ca imi citesc frazele.
Te-as vindeca de propria amaraciune in care te-ai scufundat de ceva timp, astfel nu ai mai avea ocazia de a 'impusca' cu vorbe goale, oamenii din jurul tau.
Ti-as ierta sarcasmul ieftin ca sa te pot salva de la propria sabotare.
Te-as inveli in bunatate si apoi in virtuti greu de egalat.
As face din tine un super om sau mai degraba ti-as oferi sansa sa descoperi bunatatea ce zace in tine de atata amar de vreme.
Mi-a spus cu ceva timp in urma o doamna ca ar face orice sa-si stie copilul in siguranta, pentru ca doar ea cunoaste cate nopti si-a pierdut cu mana pe fruntea fetitei ei cand avea febra, cate prajituri nu a mancat cu gandul la scutecele ce trebuia sa le cumpere ( fiind mama singura) sau cate galeti cu var a cumparat pentru a acoperi ''simtul artistic'' impregnat pe pereti. Ar deveni o super-mama ca sa-si apere copilul.
Cum eu nu am copii, asta imi doresc sa fac. Sa vindec rautaciosii de rautate.
Petrec destul de mult timp prin metrou, pana ajung la locul de munca si observ in fiecare dimineata oamenii ce se tot imping si se grabesc sa ajunga la destinatie. Unii alearga, altii merg agale, unii mai veseli, altii mai tristi.
Traseu comun am cu un barbat trecut de 30 de ani, care se cearta permanent cu cineva la telefon, dimineata. E atat de posac, incat nici cel mai dulce baton de ciocolata nu l-ar vindeca. Merge tantos, mere cautand cu privirea prin metrou pe cineva. Urca apoi intr-un microbuz ce duce probabil la Dragonul Rosu. In permanenta, se plange de bani sau de sotie, ba mai devine si misogin, razand de defectele fetelor. Il privesc si ma priveste, nestiind ca ii inteleg limba. Cat de nefericit sa fii, domnule rautacios, incat sa te bucuri de imperfectiunile intruchipate ale bietelor studente, care isi repeta cu mainile tremurande ultimele cursuri, inainte de examene?
Oare rezoneaza cu pierderile din trecut? Greu pret de platit pentru reprimarea furiei, tristetii si dezamagirii. Pe cine ajuta sa duci o viata mizerabila, presarata cu critici, acuze si vocabular de birjar? Pe nimeni. Ca el sunt multi altii/altele, satui de viata, desi nu au nici 30 de ani. Oare cum ar reactiona daca una din fetele alea l-ar plesni in metrou? S-ar vindeca de ironie? Sau si-ar continua drumul pe care l-a parcurs de mii de ori?
Acest tablou haotic nu ar trebui sa existe. Ce bine ar fi sa ii vindecam pe rautaciosi de ei insisi. Dar ce stiu eu..sunt doar o naiva ce incearca sa salveze un rautacios.
Cu drag, Corina.

Istoria unei cani

Cana mea de lapte preferata ( impropriu spus a mea, ca nu-mi apartinea), a fost prima asezata pe raftul de sus din bucatarie, Tot ea a fost prima care mi-a parasit casa. In mod normal, ar cam fi trebuit sa-mi para rau..si mi-a parut o bucata buna de vreme. Apoi am realizat ca nimic nu e de neinlocuit si mi-a luat alta cana. Am schimbat si cactusii. Ba chiar si abtibildurile de pe ferestre. Si atitudinea fata de dependenta pe care o aveam pentru anumite lucruri si oameni. De ce sa le pastrez din mila sau din prea multa durere, cand pot sa le dau drumul pe podea sau sa le dau mai departe. Sa mai astept eu alte cani cadou? Alte abtibilduri? Nuu, ma duc frate si mi le iau singura! Sa-mi fie frica de durabilitate? Nici cu asta nu-mi mai bat capul. Sa numar pixelii de pe cana? Nici gand. Cat o fi, cum o fi, e cana mea pe o perioada determinata. Pana la urma nu imi place cana, ci doar faptul ca imi tine ceaiul cald :-D E cana mea, pentru ca EU aleg sa fie asa. Imi aduce satisfactie si bucurie. Intelegi ce vreau sa-ti spun? Totusi nu m-am trezit peste noapte desteapta desteptelor, ci doar cand am constientizat ca am pierdut cana la care tineam cel mai mult. Credeam ca nu pot sa mai beau din alte cani. Eh, uite ca pot. Si mai stiu ca doar eu aleg ce mi se potriveste, sortimente sunt destule ;)) Inaltator e sentimentul pe care il ai in momentul cand te rupi de teama de a nu-ti pierde vasul favorit si constientizezi ca e doar un vas. Atata tot. Un vas pe care l-ai tinut prea strans in brate pana l-ai facut bucati si a disparut.

La shopping, fetelor, luati-va cani, farfurii si vaze. Piata iti ofera diversitate si daca ai norocul sa te duca mintea, crede-ma, ai de unde alege!

Cu drag, Corinel. :))