Istoria unei cani

Cana mea de lapte preferata ( impropriu spus a mea, ca nu-mi apartinea), a fost prima asezata pe raftul de sus din bucatarie, Tot ea a fost prima care mi-a parasit casa. In mod normal, ar cam fi trebuit sa-mi para rau..si mi-a parut o bucata buna de vreme. Apoi am realizat ca nimic nu e de neinlocuit si mi-a luat alta cana. Am schimbat si cactusii. Ba chiar si abtibildurile de pe ferestre. Si atitudinea fata de dependenta pe care o aveam pentru anumite lucruri si oameni. De ce sa le pastrez din mila sau din prea multa durere, cand pot sa le dau drumul pe podea sau sa le dau mai departe. Sa mai astept eu alte cani cadou? Alte abtibilduri? Nuu, ma duc frate si mi le iau singura! Sa-mi fie frica de durabilitate? Nici cu asta nu-mi mai bat capul. Sa numar pixelii de pe cana? Nici gand. Cat o fi, cum o fi, e cana mea pe o perioada determinata. Pana la urma nu imi place cana, ci doar faptul ca imi tine ceaiul cald :-D E cana mea, pentru ca EU aleg sa fie asa. Imi aduce satisfactie si bucurie. Intelegi ce vreau sa-ti spun? Totusi nu m-am trezit peste noapte desteapta desteptelor, ci doar cand am constientizat ca am pierdut cana la care tineam cel mai mult. Credeam ca nu pot sa mai beau din alte cani. Eh, uite ca pot. Si mai stiu ca doar eu aleg ce mi se potriveste, sortimente sunt destule ;)) Inaltator e sentimentul pe care il ai in momentul cand te rupi de teama de a nu-ti pierde vasul favorit si constientizezi ca e doar un vas. Atata tot. Un vas pe care l-ai tinut prea strans in brate pana l-ai facut bucati si a disparut.

La shopping, fetelor, luati-va cani, farfurii si vaze. Piata iti ofera diversitate si daca ai norocul sa te duca mintea, crede-ma, ai de unde alege!

Cu drag, Corinel. :))