Cu un piscot si compot dulce ca mierea, imbratisez cu drag luna septembrie si ii spun cu sinceritate ca am asteptat-o toata vara. Unii iubesc caldura, eu iubesc racoarea. Ma ajuta sa rasfoiesc in voie foile cartilor, sa beau cat ceai vreau, sa-mi rasfat florile cu pamant proaspat si sa ma gandesc la tine. Vara nu pot gandi in voie cu atatea grade in termometru, Care tu? eheee, asta pastrez secret :)) Poate esti o ciocolata cu migdale sau un checulet cu multa vanilie. Inca ma sorb cu privirea si cu sufletul dorul. Este dorul ala mut care te sleieste de puteri si te trimite in locul cel mai drag ori de cate ori simti aroma strugurelui din tutunul pentru narghilea. Am impresia ca dorul meu se contopeste cu dorul celor de la terase, ce profita de ultimele zile insorite. Ii vezi unul cate unul cum isi savureaza ceaiul negru si tutunul cu gandul la meleagurile natale.Asa ne construim o punte, ne unim dorurile si ne regasim in povesti asemanatoare ce imbina condimente si parfumuri. O sa te port cu mine o viata, draga toamna. Ramai lipita de mine ca frunza de artar ce saruta pamantul cand e atinsa de o ploaie mai nervoasa. Iti multumesc ca imi aduci aproape atatea arome si atentie sporita. Iubesc povestea noastra complicata, ce se agita ca bulele din sticla de sampanie. Daca vine iarna, eu tot o sa-ti pastrez visinele din compot. Sunt sarutate de vara dar transformate la inceput de septembrie.
Cu drag, Corina.
