Nu suntem frunze-n vant

Viata noastra e adesea comparata cu cea a plantelor sau cu a semintelor. Asemenea lor, crestem daca pamantul e fertil si daca primim apa, soare si atentie. Cu radacinile infipte in pamant, planta ca si omul creste, isi face loc printre buruieni, se agata cu disperare de lumina si iese la suprafata, sub cerul albastru. Te gandesti cat de mare vei creste, ce vei deveni si cat de armonioasa va fi dezvoltarea ta ca si individ. Cand te astepti mai putin, te loveste furtuna. Esti tras, impins, aruncat, sfasiat, zgaltait, dar cu toate astea, radacinile te tin prins de pamant. Este abia inceputul, vor mai veni si alte furtuni, dar sa stii ca vei supravietui, ca multi altii.

Lectia nr 1:
Indiferent de ce se intampla, fizic si psihic, putem duce multe.
Dupa ce trece o furtuna, renasti. Organismul nostru are o capacitate extraordinara de a se reface, daca ii permiti acest lucru si nu recurgi la sabotarea propriei vindecari. Iti raman cicatrici, rani poate, zgarieturi, vergeturi, urme de unghii si colti, dar cel mai important este ca ai supravietuit. Iti lingi ranile si mergi mai departe.
A doua provocare:
 Cei care incearca sa-ti zdruncine din temelii convingerile si starea de spirit.
Din pacate, sunt atat de multi, incat ii tin in umbra pe cei cu intentii bune. Acestia vor incerca mereu sa te dezradacineze, sa-ti fure optimismul si sa te puna in cusca cu leii. Au multe nume si se prezinta sub diverse forme: agresori, santajisti emotionali, mincinosi, trisori, cuceritori ieftini etc. Sa nu-ti fie teama, toti intalnim astfel de oameni.( pe strada, la scoala, la munca, in cuplu)
Vor sa treaca peste tine si sa te sufoce, sa te calce in picioare, pentru ca pot si pentru ca li se permite, din prea mult bun simt. Pana la urma, nu e vina noastra ca am primit educatie aleasa si ca nu am fost invatate in inima junglei, instinctul de supravietuire e mai puternic la acesti indivizi.Vor purta cizme si manusi de cauciuc, de teama sa nu se murdareasca de noroi, cand te calca centimetru cu centimetru. Dar, iarasi iti zic.. Nu te teme. Fiecare arunca cu ce are...unii cu noroi, altii cu iubire si respect. Tu ai facut fata si altor furtuni, deci nu ai de ce sa te ingrijorezi.

Lectia nr 2:
Nu esti slab pentru ca ei te improasca cu noroi, nu esti ''nedemn'' sa faci parte dintr-un anume colectiv sau sa apartii unui loc anume, doar pentru ca ''o zice o perfectionista''
Cine stabileste hotarele intr-un loc atat de mic, impartit de atatia muncitori? Atinge-ti nasul, apoi buzele. Acum atinge hotarele stabilite de ''perfectioniste''. Hopa.. nu exista. Nu e asa ca te simti mai bine?
Cum suna citatul cu...Au incercat sa ne acopere, dar nu stiau ca noi suntem seminte plantate?
Vei creste scumpa mea prietena, iar manipulatorii vor ramane in umbra ta, mici si deznadajduiti. Vor merge la culcare, strangand in brate doar perna, niste diplome si niste hartii cu punctaje, iar tu vei merge la culcare implinita si fericita. Vei creste si te vei adapta. Curaj, micuta planta, nu esti o frunza-n vant.

Cu drag, Corina.

''Esti sigură ca eşti singură?'' :))

Din ciclul, e singura la masa, eu zic sa o abordam :))
Sa fii singur nu e rau, e chiar foarte interesant si antrenant mai ales cand iti exersezi vocabularul saracacios in araba cu un individ prea dornic sa-ti intre pe sub piele sau pe sub ce apuca.
Probabil atras de fumul dulceag cu aroma de mar ce tot se ridica in aer si de faptul ca eram cuprinsa de ganduri si priveam in departare, se asaza in fata mea, un tip brunetel, cu parul carliontat si gropite in obrajiorii rumeni si luciosi.
Redau pe scurt conversatia:
- Buna ziua , domnisoara.
- Buna ziua.
- Asteptati pe cineva?
- Nu.
- Nu blace mie asa ca sunteti singura la masa. La noi la arabi, femeia nu sta singura la masa ca e haram( pacat).
- La noi la romani, stimate domn, nu se tine cont de asemenea reguli. Va rog sa ma lasati singura.
- Sigur, sigur sunteti singura?
- Sunt foarte sigura ca sunt singura :))
Dupa o ezitare si un 'meh' rostit cu jumatate de gura, face totusi o ultima incercare.
- Nu va suparati, dar mie nu-mi plac femeile singure la masa. Haideti , rog eu frumos.
- Sunt maritata, dar am iesit singura.
Cu ochii cat cepele, scoate un 'aaaaa' si continua..
-Unde e sotul?
- A plecat in excursie.
- Fara tine? Nu blace la mine barbatii asa . Unde e verigheta?
Ma fi massari( nu avem bani). Am vandut-o :))
Mirarea lui atinge apogeul. Isi da seama ca probabil, fictivul sot ii imparte nationalitatea si spune..
- Oooo, ya Allah ( o, Doamne), ce fel de barbat e mai, asta? Fara bani si blace asa plimbare fara nevasta?
Unul salab ( siret ca o vulpe)
Si da-i ras... Carliontatul radea, radeam si eu, ba chiar si doamnele ce-si savurau limonadele la cateva mese departare.
Isi abandoneaza scopul, cam dezamagit ce-i drept, si se retrage la o masa cu prietenii.
Ma fixeaza totusi cu privirea, pana parasesc localul respectiv.
Probabil, ramane una din serile reusite, pline de umor si relaxare. Nu aveam cum sa nu scriu despre asta, pentru ca mie una mi se pare savuroasa. In cele din urma, am avut companie si inca ce companie.. Nu am sarbatorit singura, asa cum imi propusesem ci cu acest individ, chiar si pentru cateva minute.
Concluzia? E bine sa iesi si singur/a in oras. Cam asa se nasc povestile bune de zis si altora.

Cu drag, Corina.

Oare sunt singura care nu se uita la meci, azi?

M-am parfumat si simt in aer note de oud si mosc, parul imi e proaspat spalat, am buzele rosii de la cirese, iar langa mine sta cuminte un bol cu migdale, Cu geamul larg deschis, astept o adiere de vant si ma pregatesc sa dau viata unui nou articol. Momentele de inspiratie sunt prilej de sarbatoare, de aceea le si intampin cum se cuvine.
Azi am intalnit un om luminos, cum rar mi-a fost dat sa mai intalnesc. Cine stie cum e sa ai o conversatie fara sa tragi de interlocutor sau sa cronometrezi timpul doar pentru ca ti-ai dori sa fugi cat mai repede acasa. Da, se poate sa mai gasesti persoane la o varsta frageda care sa-ti vorbeasca de Seneca si de Emil Cioran. Da, se poate sa te simti in elementul tau cand cel de langa tine stie sa creeze momente speciale, exact ca-n emisiunile Eugeniei Voda - 'Profesionistii'( era candva pe tvr 1). El stia de Panait Istrati, de arhitectura veche a cladirilor de la mine din oras si de ruinele lasate in urma de altii. Il privesc si-mi dau seama ce barbat desavarsit va deveni. Ochii lui curiosi, au un farmec aparte, asemenea scriitorilor, emana caldura si empatie. Cum spuneam si in primul articol, as vrea sa impartasesc si altora ideea ca astfel de oameni ar trebui sa devina molipsitori si sa-i invete si pe altii cum ar trebui sa pretuiasca normalitatea, dorinta de a evolua, de a fructifica sansa la educatie.
Are abilitatea de a se lasa sensibilizat de proza si poezie sau de o plimbare pe stradute cochete, fiind totusi ancorat in realitate. Nu ai cum sa nu asterni numeroase fraze despre oameni ca el. Cum spuneam si in prima postare, ma bucur ca nu intalnesc doar oameni pasionati de seminte, fotbal si glume proaste. Ar trebui sa ii apreciem si pe cei care vor sa se hraneasca si spiritual si care nu se multumesc cu entuziasmul ca joaca Romania in nu stiu ce campionat de fotbal.
Oare sunt singura care nu se uita la meci, azi?
Cu drag, Corina

Grinch, zambeste! Corina riposteaza :))

In ultima vreme, mi-a fost dat sa intalnesc oameni frumosi, oameni  dedicati profesiei si/sau oamenilor din jur. Nu am cum sa nu scriu despre ei, vreau sa ramana macar scriptic o parte din umanitatea lor, din faptul ca exista inca omenie, empatie si curaj. Mi-as dori ca aceste randuri sa ajunga acolo si la oamenii cu mai putin curaj, la cei care i-au facut pe altii sa sufere involuntar sau care si-au folosit ca si mecanism de aparare, agresivitatea sau sarcasmul deranjant.
Intalnesc zilnic mamici gata de sacrificiu oricand pentru pruncii lor, oameni care muncesc de dimineata pana seara pentru un moment de glorie sau de fericire. Nu am cum sa nu le iubesc si nu am cum sa nu le spun sotilor sa le aprecieze infinit de mult.  Altii, muncesc doar pentru facturi. Pacat... Nu vreau sa cred ca ne dezumanizam in asa hal, incat calcam peste altii, pentru un pumn de banuti sau pentru un loc mai bun la spectacol. Am vazut si oameni dezinteresati, lipsiti de scrupule. Cei care se hranesc cu teama celuilalt, speculanti ieftini. Si pe acestia ii apreciez si-i iubesc, deopotriva. De ce? Pentru ca au un altfel de curaj: cel indus de instinctul de supravietuire, mai puternic decat morfina. Cei care si-au lasat garda jos candva, iar acum si-au construit fortarete. Si au doua arme invincibile: amaraciunea ascunsa si dorinta de a fugi. Sunt intr-o fuga continua de ei insisi, de lume si de principii. Separa si cuceresc, sau descos si destrama.. Mentin mintea tonica oricui.
Acesta e raspunsul meu la intrebarea aia cu dragostea. Si noi pe cine mai iubim? Avem pe cine si avem cu ce.  Exista oameni luminosi si mai putin luminosi, de la care putem invata multe. Trebuie doar sa privim in jur si sa prindem firul povestii.
Cu drag, Corina.