Asta este si pentru cei care iubesc maioneza si uleiul incins in care se alinta cartofii :))
Gasim placeri nebanuite in delicii culinare sau in vorbele magulitoare spuse de un necunoscut.
Gasim confort in bratele unui copil sau a unui om drag, pentru ca avem nevoie de afectiune.
Ma bantuie uneori si gandul ca mi-e ciuda cum unii au parte de prea multa dulceata si altii de prea multa acreala, dar imi revin repede pentru ca viata isi urmeaza cursul, cu sau fara grasimi nesaturate. O fi dragoste la prima degustare? O fi drama la prima aripioara mancata la 12 noaptea?
De ar fi sa ascult psihologii, mi-ar spune ca nimic din ceea ce facem nu e gresit, e doar o experienta traita, integrata si purtata mai departe. Mancam cu disperare, iubim cu disperare, cumparam produse pe care nu le folosim prea des, doar pentru ca ne place ce simtim pe moment,. Cum obisnuia sa zica doamna Miha,. suntem o societate de consum si cam atat.
E buna si disperarea asta la ceva.. te ajuta sa iti vezi carentele, poate nu pe moment dar cu siguranta pe viitor, realizezi asta. Tin sa precizez ca nu vreau sa pun intr-o lumina proasta pe nimeni, scriu doar ce observ in jurul meu. Da, am spirit critic, ma ajuta sa imi mentin mintea tonica :))
Bem pana cadem lati, ca asa mai uitam de necazuri.
Schimbam partenerii ca pe sosete, ca se poarta si ca ne aprindem simturile reciproc.
Invatam mecanic 1000 de notiuni pe care nu le folosim in viata.
Ne umflam cu botox, ne scoatem coastele sa avem talie de viespe.
Adaugam atat de multe si sterpelim ce putem de la ceilalti, ca sa ne fie bine.
Toate astea, din disperare. Disperarea ca maine nu mai suntem sau ca imbatranim prea repede.
Ma uitam aseara la filmul ''Veronika se decide sa moara''. O femeie scolita, cu functie executiva, cu casa de enspe mii de euro, dar cu siguranta de la panou sarita. Satula de corporatistii de la metrou ce o calca in picioare sa prinda ultimul tren catre munca, de parintii care i-au cerut prea multe si de disperarea cu care isi cauta echilibrul. Drama omului modern. Are la picioare atat de multe lucruri si totusi se topeste ca untul in tigaie. Cine se recunoaste, mana sus. Filmul se incheie frumos, cu regasirea sinelui si a unei iubiri ideale, dar crosetata tot in minciuna ca mai are doar cateva luni de trait. Ea este impinsa in mainile unui om schizofrenic, ce ii imparte drama si astfel se unesc prin suferinta.
Film cu happy-end, Realitatea bate filmul totusi. Unde sunt miresele care alearga dupa ultima rochie la discount? Ia uite maratonistele care-l prind in lesa pe masculul alfa. Asta e realitatea din pacate, nu Veronika noastra si al ei cavaler, multumiti doar cu o conexiune la nivel spiritual..
Cu drag, Corina.
No comments:
Post a Comment