Ne impiedicam de propriile proiectii

Ieri, am iesit la agatat de pokemoni adevarati ;)) Am iesit cu o prietena la vanat de povesti stradale. Cum stateam noi asa frumos la Piata Romana, savurand o limonada, numa ce vad ca iese la suprafata un frumusel brunetel cu un trandafir in mana. Pun pariu cu prietena mea ca nu vine pustoaica mult asteptata. El deja facea ture prin fata statie de autobuz, asteptand sa vina dulceata de fata. Pierd pariul pentru ca vine in cele din urma, dupa ce saracul baiat asteptase vreo 30 de minute. Isi fac complimente si pornesc spre terasa. Imi indrept atentia spre o batranica octogenara, condusa de fie-sa, cel mai probabil si-mi scuip in san sa nu ajung asa, Bineinteles, sunt proiectii si s-ar putea sa arat la fel de bine si sa nu-mi rugineasca nimic, la fel ca papusa blonda din Herastrau, vazuta tot ieri, care dadea la pedale de zor si se apropia vertiginos de 70. Totusi, intre un gin si o apa plata, lasa-ma sa aleg ginul. Te incalzeste mai bine decat orice pe lumea asta :))  As prefera sa traiesc putin si bine, decat mult si chinuit. La 80, pun pariu ca nu o sa-mi mai permit sa fac miscari bruste sau sa mananc un ecler, de frica sa nu-mi dau peste cap cine stie ce organ ruginit. In plus, cine garanteaza ca o sa mai cant eu dimineata la baie, spre exasperarea vecinei mele ingrijorate :-D Ei vezi tu , avem toti un mod de eliberare a stresului si a gandului ala ca maine s-ar putea sa dai coltul si nu ai cantat suficient de tare, incat sa pice faianta :)) In orice caz, prefer sa cant pana ragusesc, decat sa acumulez frustrari sau sa urlu si sa injur ca un birjar. Am invatat sa nu ma mai scuz pentru ficare gest si fiecare miscare, pentru ca nu-mi plateste nimeni facturile lunare. Zambesc frumos si nu mai dau socoteala nimanui pentru viata pe care o duc, pentru ca e a naibii de perfecta asa cum e. Am insa curaj sa zic ''iarta-ma'' daca o dau in bara rau de tot, incat sa nu se rezolve cu un lipici sau cu un bandaj :)) mi cunosc limitele si asa ar cam trebui sa invete si ceilalti sa le aiba. Nu-mi place sa ma intrebi unde , de ce, cand, cum si unde daca nu locuiesti cu mine si mai ales daca nu sunt dependenta emotional sau finaciar de tine. Sunt chestii de bun simt pe care putin le inteleg, cand le trimiti semnale. Devenim prizonierii propriilor tipare si importantei pe care o dam unor necunoscuti, ce au tupeul sa intervina in vietile noastre. Nu, nu mai pic in plasa fabricata cu atata grija si interes de curiosi. Acasa pentru mine e acasa, nu e piateta unde ne dam intalnire. Acasa nu reprezinta bunurile sau peretii mei albi, la mine acasa ma vei gasi pe mine, asta mica si blonduta cu privire jucausa :)) Asadar, nu-ti mai proiecta tu scenarii demne de Oscar. Te inteleg asa cum ma inteleg si pe mine, Prea mult sau prea putin uneori, dar de cele mai multe ori ies din tipare pentru ca am invatat ce e respectul si cum sta treaba cu intimitatea fiecaruia, intr-o lume atat de aglomerata si agitata, ce alearga dupa inele de logodna sau dupa bonuri de masa, dupa caz. Avem nevoie si de astea, dar nu e o competitie, Avem nevoie acuta de noi si de oameni care ne pot intelege si ne pot oferi spatiu, cand le spunem sau cand ramanem in tacere. 

Cu drag, Corina.