Mortilor mei, disparutilor mei

Ciulinii Baraganului mi-au imbracat gradina unde tata a muncit cu atata truda ani in sir. Las casa si urc anevoios spre crucile batute de ploi si vant, unde sunt ingradite amintirile si numele bunicilor ce ne-au lasat pamantul galben, argilos, ca amintire. ''Saru'mana, mamaie! Imi este dor de mancarea de gutui pe care mi-o faceai toamna. Anul asta am mai pierdut o parte din amintiri, dar tin cu dintii de cele care mi-au mai ramas. Ma incojoara haul si pamantul, durerea si suspinele. Te am in sange si in fiecare bucata de carne ce imi compune trupul. Nu ii spun mamei ca ma omoara dorul, dar iti zic tie..stiu ca dincolo de placa de beton trec cuvintele mele si ma auzi. Am crescut si mi-am aparat inima de durere, desi mi-a fost dintotdeauna frica de ea. Mama si tata aduna si ei argint in par, cum ai adunat si tu, ani la rand. As fi vrut sa ma vezi mare. Cat seman cu tine! Oglinda nu o sa ma lase sa iti uit zambetul de copil si ochii migdalati. Ti-am gasit cutia cu farduri si paltonul cu motive florale. Pastreaza aroma de musetel si papadie cu care am crescut de mica. As fi vrut sa fi mai stat, sa-mi alini dorul si sa-mi imbraci inima cand imi e prea frig. Nu am cui sa-i strig dorul, nici hartia nu imi poate inghiti cerneala si nici emotiile. Tu intelegeai, tu stiai, tu vindecai.

Mortilor mei, disparutilor mei, le cer alinare. Ma inconjoara ciulinii, frunzele si picaturile de ploaie. Sunt toate prea grele, ca o haina grea de iarna ce imi fac drumul si mai anevoios.